Zilele Municipiului Turda, un festival international

Tudor_stefanie__5__top

Cultura şi tradiţia locală vor reînvia în Turda între 27 şi 29 august cu ocazia ediţiei a X-a a Zilelor Municipiului. Inaugurarea zonei pietonale şi trei artişti internaţionali sunt cel mai importante evenimente ce vor avea loc în cele trei zile de sărbătoare, însă şi alte evenimente internaţionale sunt cuprinse pe agenda festivalului.

Primăria municipiului Turda a reuşit să înfăptuiască un eveniment special pentru zilele oraşului din acest an în care vor concerta trei formaţii internaţionale. Dacă oficialităţile clujene participă la eveniment şi încearcă să „fure” câte puţin din ingredientul succesului, zilele municipiului Turda au ajuns deja la a X-a ediţie, în timp ce Cluj-Napoca încă nu îşi sărbătoreşte zilele oraşului.  Capul de afiş este artistul american Haddaway, a cărei piesă „What is love?” a făcut înconjurul lumii. Pentru cei mai tineri, autorităţile din Turda au adus şi o trupă de rock cu tradiţie din Serbia, Night Shift. Fanii muzicii dance o pot urmări în cadrul aceluiaşi eveniment pe In-Grid, cântăreaţă italiană cunoscută în special pentru piesa „Tu est Foutu”.
„Pentru prima dată în istoria zilelor municipiului Turda avem trei formaţii din străinătate. În 2008 am avut doar formaţia Rednex, însă acum am reuşit să aducem trei formaţii cu un buget înjumătăţit. Night Shift este o formaţie rock din Serbia care este foarte în bogă în rândul tinerilor. Chiar şi pe Youtube are multe accesări”, a explicat Narcisa Pintea, purtătoarea de cuvânt a Primăriei municipiului Turda.
Pregătirile pentru acest eveniment au început încă din luna februarie, deoarece autorităţile au dorit să aibă şi nume mari pe lista invitaţilor.
Şuie Paparude, Taxi, Viţa de Vie, Smiley şi Horia Brenciu and the Band sunt numele mari care vor cânta la Zilele Municipiului Turda.

1 miliard alocaţi, 114% recuperaţi

Consiliul local al municipiului Turda a alocat pentru Zilele Municipiului Turda o sumă de 1 miliard de lei vechi, respectiv 100.000 de lei. La această sumă se adaugă sumele recuperate de către autorităţile locale din închirierea spaţiilor pentru micii comercianţi, dar şi pentru parcul de distracţie ce va fi amplasat în zona concertelor. Primăria a pus la dispoziţie 3.000 de metri pătraţi de teren pentru micii negustori şi pentru terasele. Taxă de închiriere este de 10 lei pentru fiecare metru pătrat, însă doritorii îşi vor plăti utilităţile separat. De asemenea, un parc de distracţii de 800 metri pătraţi va fi amplasat în zona Maternă. De asemenea, restul bugetului va fi obţinut din sponsorizări, iar organizatorii se aşteaptă ca 60-70% din totalul necesar festivalului să fie obţinut pe această cale.
„Numărul de cereri pe care le-am primit în acest an pentru spaţiile pe care le punem la dispoziţie pentru închiriat sunt duble faţă de cele de anul trecut. În schimb, numărul fondurilor alocate de consiliul local Turda s-au înjumătăţit faţă de anul trecut”, a explicat Narcisa Pintea.

Zona pietonala transformă Turda în oraş european

Inaugurarea zonei pietonale a municipiului Turda va avea loc odată cu cel mai important concert din cadrul Zilelor Municipiului Turda, Haddaway. Primarul Tudor Ştefănie consideră că odată cu finalizarea acestei investiţii municipiul Turda va avea un aer cu adevărat european. Inaugurarea zonei pietonale din Turda este unul dintre cele mai importante evenimente din cadrul Zilelor Municipiului.



Premii pentru cei mici
În cea de-a treia zi vor avea loc jocurile vacanţei şi concursuri cu premii, concursuri pe role, concursuri pe biciclete, karaoke, dar şi alte surprize. Evenimentele vor avea loc în Parcul Teilor-Cartierul Oprişani.
„Toate concursurile cum ar fi desenul pe asfalt, concursuri pe role, pe biciclete, dar şi celelalte evenimente pentru copii vor avea premii foarte generoase din partea sponsorilor”, a explicat Narcisa Pintea.

ExploFlora, expoziţie internaţională

ExpoFlora este un alt eveniment internaţional din cadrul Zilelor Municipiului Turda. Expoziţia florală va prezenta un vernisajul unei expoziţii de pictură cu tematică florală. În cadrul evenimentului vor participa delegaţii din oraşul înfrăţit Torda din Serbia, dar şi din două oraşe din Ungaria.
Simpozionul internaţional dedicat dezvoltării Speleoterapiei şi turismului balneoclimatic în Salina Turda este un alt moment de marcă al celebrării municipale. Evenimentul va fi întins pe parcursul a două zile, iar la Salina Turda va avea loc şi o masă rotundă.

Artă plastică la Zilele Municipiului Turda

Prima ediţie a festivalului Pro Art va avea loc în cadrul ediţiei a zecea a Zilelor Municipiului Turda. Primăria municipiului Turda a colaborat cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, iar studenţii au venit să creeze în municipiul de pe Arieş. Studenţii participanţi la Tabăra de creaţie de artă plastică Turda 2010 vor fi premiaţi în cadrul galelor Pro Art.

Poezie a la Turda

Spiritul poeziei va fi renăscut în Turda prin concursul naţional de proză scurtă şi eseu Pavel Dan, aflat la a ediţia a XIX-a. De asemenea, Valentin Vişinescu îşi va lansa volumul Ţara lui Pavel Dan, dar publicul va putea admira şi expoziţia de filatelie Turda, arc peste timp. Toate aceste evenimente culturale vor avea loc la Galeria de Artă Turda.

50 de ani de căsătorie
Cuplurile din municipiul Turda care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate de către primărie în cadrul programului intitulat sugestiv „O amintire în cartea vieţii”, iar evenimentul va fi completat de un recital al corului Armonia al Casei de Cultură Turda. Premierea va avea loc la Primăria municipiului Turda în Sala Consiliului Local.

Locurile de cazare, ocupate integral

Toate locurile de cazare din municipiul Turda sunt ocupate integral cu ocazia ediţiei a X-a a Zilelor Municipiului Turda. Majoritatea artiştilor care vor participa vor fi cazaţi chiar în municipiu, numai Haddaway şi In-Grid vor fi cazaţi în Cluj-Napoca, deoarece aceştia trebuie să prindă avionul spre alte evenimente. Astfel, grandiosul eveniment are un rol covârşitor şi în industria hotelieră din municipiu, majoritatea unităţilor de cazare având de câştigat în urma Zilelor Municipiului.



Printre numele importante din judeţ care şi-au anunţat prezenţa se numără primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean(CJ) Cluj, Alin Tişe, vicepreşedintele CJ, Radu Bica, primari din comunitatea urbană Arieş, dar şi alţi primari şi autorităţi din judeţ, cât şi directorii instituţiilor publice dar şi de cultură.


Cifră: 1.000.000.000 de lei vechi a alocat consiliul local al municipiul Turda pentru a X-a ediţie a Zilelor Municipiului Turda

Andrei Tomoş

Scorul actual:
3.2/5 Stele. (28 voturi)



Imagini:


Tudor_stefanie__5__thumb Haddaway_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Romania Cluj



Articol vizualizat de 940 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia